Eclesiastul 1 - Mersul tuturor lucrurilor

O Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Nici o nota inca)
Loading ... Loading ...
Trimite Pagina unui Prieten Trimite Pagina unui Prieten

Proverbele 31 - Eclesiastul sau Propovaduitorul - Eclesiastul 2

Eclesiastul 1

Mersul tuturor lucrurilor.

1 Cuvintele Eclesiastului, fiul lui David, imparatul Ierusalimului.
2 O, desertaciune a desertaciunilor, zice Eclesiastul, o desertaciune a desertaciunilor! Totul este desertaciune.
3 Ce folos are omul din toata truda pe care si-o da supt soare?
4 Un neam trece, altul vine, si pamintul ramine vecinic in picioare.
5 Soarele rasare, apune si alearga spre locul de unde rasare din nou.
6 Vintul sufla spre miaza-zi, si se intoarce spre miaza-noapte; apoi iaras se intoarce, si incepe din nou aceleasi rotituri.
7 Toate riurile se varsa in mare, si marea tot nu se umple: ele alearga necurmat spre locul de unde pornesc, ca iaras sa porneasca de acolo.
8 Toate lucrurile sint intr-o necurmata framintare, asa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satura privind, si urechea nu oboseste auzind.
9 Ce a fost, va mai fi, si ce s-a facut, se va mai face; nu este nimic nou supt soare.
10 Daca este vreun lucru despre care s-ar putea spune: Iata ceva nou!” de mult lucrul acela era si in veacurile dinaintea noastra.
11 Nimeni nu-si mai aduce aminte de ce a fost mai inainte; si ce va mai fi, ce se va mai intimpla mai pe urma nu va lasa nici o urma de aducere aminte la cei ce vor trai mai tirziu.
12 Eu, Eclesiastul, am fost imparat peste Israel, in Ierusalim.
13 Mi-am pus inima sa cercetez si sa adincesc cu intelepciune tot ce se intimpla supt ceruri: iata o indeletnicire plina de truda, la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.
14 Am vazut tot ce se face supt soare; si iata ca totul este desertaciune si goana dupa vint!
15 Ce este strimb, nu se poate indrepta, si ce lipseste nu poate fi trecut la numar.
16 Am zis in mine insumi: Iata ca am sporit si am intrecut in intelepciune pe toti cei ce au stapinit inaintea mea peste Ierusalim, si mintea mea a vazut multa intelepciune si stiinta.
17 Mi-am pus inima sa cunosc intelepciunea, si sa cunosc prostia si nebunia. Dar am inteles ca si aceasta este goana dupa vint.
18 Caci unde este multa intelepciune, este si mult necaz, si cine stie multe, are si multa durere.
Proverbele 31 - Eclesiastul sau Propovaduitorul - Eclesiastul 2

Trebuie sa va identificati pentru a scrie un comentariu.