2 Regi 23 – Nimicirea inchinarii la idoli

Share Trimite Pagina unui Prieten Trimite Pagina unui Prieten
O Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Nici o nota inca)
Loading ... Loading ...

2 Regi 222 Regi sau 4 Imparati2 Regi 24

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

2 Regi 23

Nimicirea inchinarii la idoli.

1 Imparatul Iosia a strins la el pe toti batrinii lui Iuda si ai Ierusalimului.
2 Apoi s-a suit in Casa Domnului, cu toti barbatii lui Iuda si cu toti locuitorii Ierusalimului, preotii, proorocii, si tot poporul, dela cel mai mic pina la cel mai mare. A citit inaintea lor toate cuvintele din cartea legamintului, pe care o gasisera in Casa Domnului.
3 Imparatul statea pe scaunul lui imparatesc, si a facut legamint inaintea Domnului, indatorindu-se sa urmeze pe Domnul, si sa pazeasca poruncile, invataturile si legile Lui, din toata inima si din tot sufletul lui, ca sa implineasca astfel cuvintele legamintului acestuia, scrise in cartea aceasta. Si tot poporul a intrat in legamint.
4 Imparatul a poruncit marelui preot Hilchia, preotilor de al doilea rind, si celor ce pazeau pragul, sa scoata din Templul Domnului toate sculele cari fusesera facute pentru Baal, pentru Astartea, si pentru toata ostirea cerurilor; si le-a ars afara din Ierusalim, in ogoarele Chedronului, si a pus sa le duca cenusa la Betel.
5 A izgonit pe preotii idolilor, pusi de imparatii lui Iuda sa arda tamiie pe inaltimi in cetatile lui Iuda si in imprejurimile Ierusalimului, si pe cei ce aduceau tamiie lui Baal, soarelui, lunei, zodiilor si intregei ostiri a cerurilor.
6 A scos din Casa Domnului idolul Astareteei, si l-a dus afara din Ierusalim, la piriul Chedron; l-a ars la piriul Chedron si l-a prefacut in cenusa, iar cenusa i-a aruncat-o pe mormintele copiilor poporului.
7 A darimat casele sodomitilor cari erau in Casa Domnului, si unde femeile impleteau corturi pentru Astartea.
8 A adus pe toti preotii din cetatile lui Iuda; a pingarit inaltimile unde ardeau preotii tamiie, dela Gheba pina la Beer-Seba; si a darimat inaltimile de la porti, cea care era la intrarea portii lui Iosua, capetenia cetatii, si cea care era la stinga portii cetatii.
9 Totus, preotii inaltimilor nu se suiau la altarul Domnului in Ierusalim, ci mincau azime in mijlocul fratilor lor.
10 Imparatul a pingarit Tofetul in valea fiilor lui Hinom, ca nimeni sa nu-si mai treaca fiul sau fiica prin foc in cinstea lui Moloh.
11 A indepartat dela intrarea casei Domnului caii, pe cari imparatii lui Iuda ii inchinasera soarelui, linga odaia dregatorului Netan-Melec, care locuia in mahala; si a ars in foc carale soarelui.
12 Imparatul a darimat altarele de pe acoperisul odaii de sus a lui Ahaz, pe cari le facusera imparatii lui Iuda, si altarele pe cari le facuse Manase in cele doua curti ale Casei Domnului; dupa ce le-a sfarimat si le-a luat de acolo, le-a aruncat tarina in piriul Chedron.
13 Imparatul a pingarit inaltimile cari erau in fata Ierusalimului, pe partea dreapta a muntelui Pierzarii, si pe cari le zidise Solomon, imparatul lui Israel, Astarteei, uriciunea Sidonienilor, lui Chemos, uriciunea Moabului, si lui Milcom, uriciunea fiilor lui Amon.
14 A sfarimat stilpii idolesti si a darimat Astarteele, si locul lor l-a umplut cu oase omenesti.
15 A darimat si altarul de la Betel, si inaltimea facuta de Ieroboam, fiul lui Nebat, care facuse pe Israel sa pacatuiasca; a ars inaltimea si a prefacut-o in tarina, si a ars idolul Astarteei.
16 Iosia, intorcindu-se si vazind mormintele cari erau acolo in munte, a trimes sa ia oasele din morminte, si le-a ars pe altar si l-a pingarit, dupa cuvintul Domnului, rostit prin omul lui Dumnezeu, care vestise aceste lucruri.
17 El a zis: Ce este mormintul acesta pe care-l vad?” Oamenii din cetate i-au raspuns: Este mormintul omului lui Dumnezeu, care a venit din Iuda, si a strigat impotriva altarului din Betel lucrurile acestea pe cari le implinesti tu.”
18 Si el a zis: Lasati-l; nimeni sa nu-i miste oasele!” Astfel, au pastrat oasele lui impreuna cu ale proorocului care venise din Samaria.
19 Iosia a mai inlaturat toate templele idolesti ale inaltimilor cari se aflau in cetatile Samariei, si pe cari le facusera imparatii lui Israel ca sa minie pe Domnul; a facut cu ele intocmai cum facuse in Betel.
20 A junghiat pe altare pe toti preotii inaltimilor, cari erau acolo, si a ars pe ele oase de oameni. Apoi s-a intors la Ierusalim.
21 Imparatul a dat urmatoarea porunca intregului popor: Praznuiti Pastele in cinstea Domnului, Dumnezeului vostru, cum este scris in aceasta carte a legamintului.”
22 Paste ca acestea nu se praznuisera din vremea cind judecau judecatorii pe Israel si in tot timpul imparatilor lui Israel si imparatilor lui Iuda.
23 Ci abia in al optsprezecelea an al imparatului Iosia s-au praznuit aceste Paste in cinstea Domnului, la Ierusalim.
24 Mai mult, Iosia a stirpit pe cei ce chemau duhurile, pe cei ce spuneau viitorul, terafimii, idolii, si toate uriciunile cari se vedeau in tara lui Iuda si la Ierusalim, ca sa implineasca astfel cuvintele legii, scrise in cartea pe care o gasise preotul Hilchia in Casa Domnului.
25 Inainte de Iosia, n-a fost niciun imparat care sa se intoarca la Domnul, ca el, din toata inima, din tot sufletul si din toata puterea lui, intocmai dupa toata legea lui Moise; si chiar dupa el, n-a fost niciunul ca el.
26 Totus Domnul nu S-a intors din iutimea miniei Lui celei mari, de care era aprins impotriva lui Iuda, din pricina tuturor celor ce facuse Manase ca sa-L minie.
27 Si Domnul a zis: Voi lepada si pe Iuda dinaintea Mea, cum am lepadat pe Israel, si voi lepada cetatea aceasta a Ierusalimului, pe care o alesesem, si casa despre care zisesem: Acolo va fi Numele Meu.”
28 Celelalte fapte ale lui Iosia, si tot ce a facut el, nu sint scrise oare in cartea Cronicilor imparatilor lui Iuda?
29 Pe vremea sa, Faraon Neco, imparatul Egiptului, s-a suit impotriva imparatului Asiriei, la riul Eufratului. Imparatul Iosia i-a iesit inainte; si Faraon l-a omorit la Meghido, cum l-a vazut.
30 Slujitorii lui l-au luat mort intr-un car; l-au adus din Meghido la Ierusalim, si l-au ingropat in mormintul sau. Si poporul tarii a luat pe Ioahaz, fiul lui Iosia: ei l-au uns, si l-au facut imparat in locul tatalui sau.
31 Ioahaz avea douazeci si trei de ani cind s-a facut imparat, si a domnit trei luni la Ierusalim. Mama-sa se chema Hamutal, fata lui Ieremia, din Libna.
32 El a facut ce este rau inaintea Domnului, intocmai cum facusera parintii lui.
33 Faraon Neco l-a pus in lanturi la Ribla, in tara Hamatului, ca sa nu mai domneasca la Ierusalim; si a pus asupra tarii o gloaba de o suta de talanti de argint si de un talant de aur.
34 Si Faraon Neco a pus imparat pe Eliachim, fiul lui Iosia, in locul tatalui sau Iosia, si i-a schimbat numele in Ioiachim . A luat pe Ioahaz, care a mers in Egipt si a murit acolo.
35 Ioiachim a dat lui Faraon argintul si aurul; dar a trebuit sa puna bir asupra tarii ca sa scoata argintul acesta, cerut de Faraon; a hotarit partea fiecaruia, si a cerut dela poporul tarii argintul si aurul pe care trebuia sa-l dea lui Faraon Neco.
36 Ioiachim avea douazeci si cinci de ani cind a ajuns imparat, si a domnit unsprezece ani la Ierusalim. Mama-sa se chema Zebuda, fata lui Pedaia, din Ruma.
37 El a facut ce este rau inaintea Domnului, intocmai cum facusera parintii sai.
2 Regi 222 Regi sau 4 Imparati2 Regi 24

Share

Trebuie sa va identificati pentru a scrie un comentariu.