Loading ...Romani
(Nici o nota inca)
Loading ...
Trimite Pagina unui Prieten
Fapte - Noul Testament - 1 Corinteni
Asculta toata Epistola lui Pavel catre Romani (1:15:36):
Sau asculta fecare capitol separat:
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16
Epistola catre Romani este “magnum opus”-ul apostolului Pavel. Niciuna dintre celelalte scrieri ale sale nu este la fel de bogata sau de organizata. in aceasta scriere intilnim deopotriva “cunostintele” lui Pavel si “cunostinta” lui in arta de a le aranja intr-un tratat de teologie sistematica. Dintre toate cartile scrise cindva, aceasta este cea care a influentat cel mai mult evolutia si cursul gindirii crestine.
Fiecare crestin ar trebui sa studieze continutul acestei epistole. Ea este “alfabetul” credintei, dar nu se opreste aici, ci, in profunzimi, se dovedeste busola tuturor calatoriilor prin doctrinele Bibliei. A deveni familiar cu invataturile aceste scrieri este tot una cu a fi “inradacinat” in credinta si a dobindi certitudini divine in problemele cruciale ale vietii, mortii si eternitatii.
Titlul: in originalul grec, cartea poarta titlul: “Pro Romaious” - “catre Romani”. Cetatea Romei a fost fondata in anul 735 i.Cr. si ajunsese pe vremea lui Pavel sa fie cea mai mareata capitala a lumii, cu o populatie de peste un milion de oameni.
Data: Pavel scrie aceasta epistola catre crestinii din Roma in anul 57 d.Cr., pe cind se afla in orasul Corint, in casa lui Gaiu (Rom. 16:23; l Cor. 1:14). Scrierea a ajuns la Roma prin intermediul lui Fivi, diaconita a bisericii din Chencrea, unul din cartierele portuare ale Corintului (Rom. 16:1, 2).
Contextul istoric: Privind la vremea in care a fost scrisa aceasta carte, vedem ca nevoia dupa un asa tratat doctrinar era evidenta. Cind Pavel s-a apucat de scris trecusera deja aproximativ 25 de ani de propovaduire a Evangheliei de-a lungul si de-a latul Imperiului Roman. Comunitatile crestine se raspindisera pretutindeni, aparind in toate colturile Imperiului. Era inevitabil ca aceasta noua invatatura sa ridice intrebari chinuitoare in inimile celor ce o intilneau pentru prima oara. Cum se impaca Evanghelia iertarii cu “dreptatea” lui Dumnezeu? Ce mai raminea din “neprihanirea” ceruta de Dumnezeu daca pacatosii erau iertati prin oferta gratuita a “harului”? Ce fel de relatie era intre aceasta “Evanghelie” si stravechea “Lege a lui Moise”? Nu-l desfinta ea pe Moise? Si ce mai raminea din legamintul “Avraamic”? Cum se putea ca “neamurile” sa aiba parte de privilegiile aceluiasi legamint facut cu evreii? Ce se va alege din nivelul moral, daca se raspindeste acum vestea ca Dumnezeu nu-i mai priveste pe oameni prin filtrul pretentiilor Legii, ci prin usa deschisa a harului? Nu vor ajunge oare oamenii sa creada ca este bine sa pacatuim mai mult ca sa se inmulteasca si mai mult harul? Ce mai raminea valabil din promisiunile facute de Dumnezeu Israelului? Mai raminea in picioare statutul de popor al “legamintului”? Va mai avea Israelul, care-L respinsese pe Mesia, un rol in istoria viitoare a lumii? Nu cumva “legamintul cel nou” semnifica si lepadarea Israelului ca popor? Multora dintre evreii evlaviosi li se parea ca noua “Cale” propusa de Pavel (Fapte 22:4; 24:22) arunca pe fereastra tocmai traditiile si mostenirile care le erau cele mai dragi.
Iata deci ca pentru multi se cerea o explicatie mai clara si cumva definitiva asupra noii invataturi aparute in Biserica crestina.
Autorul: Exista un singur om capabil de o asemenea lucrare! Dumnezeu pregatise deja un om care sa primeasca aceasta insarcinare! Lui Anania, Dumnezeu ii spusese:
“Du-te, caci el (Pavel) este un vas, pe care l-am ales, ca sa duca Numele Meu inaintea neamurilor, inaintea imparatilor, si inaintea fiilor lui Israel.” (Fapte 9:15)
Cu pregatirea lui temeinica de Fariseu, cu constiinta lui delicata si cu credinta lui puternica in religia evreilor, Pavel isi daduse seama, chiar mai mult decit impotrivitoni lui, de aspectul contradictoriu al invataturii ce-i fusese incredintata. Dumnezeu a trebuit sa-l convinga mai intii pe el insusi de temeinicia crestinismului. Faptul ca a primit “Evanghelia lui” direct prin revelatie dumnezeiasca (Gal. 1:1, 11-17), nu l-a scutit pe Pavel de zbucium launtric si de multa framintare sufleteasca. in capitolul 9 el face marturisirea: “simt o mare intristare si am o durere necurmata in inima… pentru fratii mei, rudele mele trupesti” (9:2-3).
S-ar cuveni sa spunem acum ceva, pe scurt, despre apostolul Pavel. Dar cine poate spune ceva “pe scurt” despre acest om extraordinar?
Iata ce scrie C.A. Fox despre marele apostol: “Mai multe calitati, aparent contradictorii, au fost puse impreuna de Dumnezeu pentru a impleti fiinta launtrica a lui Pavel. Prin experienta lui personala, el combina cunostiinte nemijlocite din cele trei sfere sociale care-i imparteau pe oamenii din vremea lui. A fost ales din cea mai ingusta secta a Iudaismului. Ca Fariseu, cunostea legalismul evreu pe dinauntru si pe dinafara. A fost scos dintr-un mediu imbibat cu cea mai aleasa cunostinta a culturii grecesti, caci si-a trait anii formarii lui intr-unul dintre cele mai importante centre de educatie helenistica, Tarsul Ciliciei, si si-a insusit temeinic eleganta literaturii grecesti. Mai mult, inca de la nastere, s-a bucurat de privilegiile multiple ale celui cu “cetatenia Romana”.
Putem spune deci ca Pavel a fost evreu pina la maduva, Grec in cel mai deplin sens al cuvintului si cetatean Roman prin nastere. Dincolo de toate acestea, el a unit in personalitatea sa o neobisnuita vigoare intelectuala, o mare putere a vointei, o simtire adinca si o mare compasiune pentru oameni.
Spunind toate acestea, mai trebuie sa adaugam un lucru, probabil cel mai important dintre toate. Iudaismul lui Pavel s-a frint in intilnirea directa cu Cristos pe drumul Damascului. Convertirea lui brusca si capitularea lui neconditionata, l-au facut cel mai potrivit vas pentru a demonstra evreilor ca Isus este viu si ca El este Mesia, Cel care trebuia sa vina. Experienta lui l-a ajutat sa prezinte crestinismul nu ca pe ceva antagonist Iudaismului, ci ca pe o urmare fireasca, ca pe o continuare si ca pe o implinire a lui.
Destinatarii epistolei: Cind a scris aceasta epistola, Pavel inca nu fusese la Roma. Avea insa dorinta aceasta arzatoare si planuia sa calatoreasca intr-acolo. Apostolul isi daduse seama de importanta strategica a Bisericii stabilite in chiar capitala Imperiului. De acolo se puteau raspindi apoi in toata lumea invataturile noii Evanghelii.
Formata din evrei si din neamuri, comunitatea crestina din Roma crescuse repede, probabil si prin venirea multor crestini convertiti din alte parti ale Imperiului. Pavel isi numeste cititorii cind evrei (2:17-29; 4:1; 7:1), cind neamuri (1:13; 11:13-32; 15:15, 16, etc.). in incheierea scrisorii, el saluta 26 persoane, dintre care doua treimi au nume grecesti.
Continutul cartii: Avind in vedere componenta Bisericii din Roma, Pavel construieste o prezentare maiastra a adevarurilor marete ale crestinismului, care sa-i dumireasca si pe evrei si pe cei dintre neamuri. O schita a intregii scrisori ar cuprinde trei sectiuni terminate fiecare cu cite o doxologie (8:38, 39; 11:33-36; 16:27-27)
Nu este nici o indoiala ca primele 8 capitole sint doctrinare ocupindu-se cu doctrinele fundamentale ale Evangheliei. Sectiunea de la mijloc are un caracter national, clarificind relatia Israelului, ca natiune, cu noua Evanghelie, iar ultima parte este o portiune devotionala, care ilustreaza pe scurt aplicarea noii invataturi la viata practica de toate zilele.
1. DOCTRINAL: expozitie - Cum mintuieste Evanghelia pe pacatosi.
2. NATIONAL: explicatie - Cum se aplica Evanghelia Israelului.
3. DEVOTIONAL: aplicatie - Cum se traieste Evanghelia.
Cuvinte cheie si teme caracteristice: in faimoasa lui “Prefata (a studiul epistolei catre Romani”, Martin Luther, celebrul reformator german, scrie urmatoarele:
“Ca sa pornim la drum, trebuie mai intii sa lamurim citeva probleme de limbaj. Este absolut esential sa nu incepem studierea acestei epistole mai inainte de a vedea ce intelege Sfintul apostol Pavel prin termeni ca: Lege, pacat, har, credinta, neprihanire, fire paminteasca, duh, etc. Fara lamurirea acestor termeni, citirea epistolei poate ramine fara nici o valoare practica.
Iata de exemplu acest cuvint mic: “Lege”. El nu trebuie luat in intelesul lui social obisnuit care defineste normele dupa care cetatenii stiu ce trebuie sa faca si ce trebuie sa nu faca. Acest aspect este valabil numai in ce priveste legile sociale omenesti in care sint judecate si apreciate numai faptele, fara sa se tina in socoteala atitudinea inimii.
Legea lui Dumnezeu este altfel. Dumnezeu judeca dupa ceea ce este in strafundurile inimii si de aceea Legea Lui nu se opreste la aspectul exterior al faptelor. Ea se pogoara in adincimile fiintei umane pretinzindu-i nu numai un anumit fel de comportament, ci si un anumit fel de simtire. Legea lui Dumnezeu pedepseste chiar si fapte aparent bune, atunci cind acestea nu izvorasc dintr-o pornire sincera a inimii. Ipocrizia si minciuna nu sint tolerate.
Psalmul 116:11 decreteaza: “Orice om este inselator”, facindu-i pe toti oamenii mincinosi in comportamentul lor. intr-adevar, omul nu poate tine din toata inima Legea lui Dumnezeu. Este in natura noastra sa ne placa parca dinadins raul si sa nu ne atraga ceea ce este bine. Si daca inima noastra nu-si gaseste placerea in ce este bine, atunci este clar ca nici un om nu poate tine in mod absolut Legea divina. Aceasta nu inseamna altceva decit ca omul este pacatos in strafundul naturii sale si ca aceasta stare de pacat atrage asupra noastra minia lui Dumnezeu, indiferent daca aparent traim ca niste oameni respectabili facind in exterior fapte considerate de toti ca fiind “bune”.
Concluzia pe care o trage Sfintul apostol Pavel in cuprinsul capitolului 2 din epistola catre Romani este ca pina si iudeii sint pacatosi, caci “nu cei ce aud Legea sint neprihaniti inaintea lui Dumnezeu, ci cei ce implinesc legea aceasta, vor fi socotiti neprihaniti” (2:13) El intelege prin aceasta ca niciunul, prin faptele facute, nu este un implinitor al legii. Dimpotriva, el ii acuza pe toti, direct in fata, de comiterea celor mai flagrante incalcarii ale Legii:
“Tu care zici: “Sa nu preacurvesti”, preacurvesti?” (2:22).
“Caci prin faptul ca judeci pe altul, te osindesti singur; fiindca tu, care judeci pe
altul, faci aceleasi lucruri” (21).
Ce vrea sa spuna Pavel este aceasta: “Da, stiu ca tu traiesti in exterior o viata care pare sa respecte prevederile Legii si ca ii judeci pe ceilalti care nu fac la fel ca tine; stiu ca esti foarte priceput sa vezi paiul din ochiul aproapelui tau, dar de birna care iti impiedica vederea n-ai habar!”
“Adevarul este ca si daca tii in aparenta Legea, cu fapte exterioare, din pricina pedepsei sau de dragul rasplatirii, in launtrul fiintei tale faci lucrarea aceasta fara nici o placere, impotriva pornirilor naturale si numai impins de la spate. Daca ti s-ar da voie, ai face deindata exact ceea ce acum Legea te opreste.”
“Concluzia fireasca care se impune este ca in launtrul tau, tu urasti Legea. Atunci ce importanta mai are ca tu ii inveti pe altii sa nu fure, cind stim ca tu ai hotia in inima, si ai fura din toata inima daca te-ai lasa dus de pornirile inimii tale? Nu vezi cita ipocrizie se ascunde in dosul unei masti de decenta? Tu ii inveti pe altii, dar nu te poti convinge nici pe tine insuti. De fapt, respectind ceea ce tu, ca evreu, numesti Lege, n-ai ajuns s-o si intelegi vreodata.”
Legea nu ne poate rezolva problemele, in capitolul 5 al epistolei, Sfintul Pavel spune clar ca Legea nu a venit ca sa ne faca mai buni, ci doar ca sa scoata in evidenta pacatul. Cu cit Legea ne pretinde mai multe, cu atita noi ne impotrivim ei, urind-o din toata inima.
Acesta este motivul pentru care, Pavel spune in capitolul 7:14 ca: “Legea este duhovniceasca, dar eu sint… rob pacatului”. Cum se intelege aceasta? Iata cum: daca Legea ar fi fost data numai pentru trupul exterior, ea ar fi putut fi satisfacuta prin fapte exterioare; dar atita vreme cit Legea este duhovniceasca, nimeni nu o poate implini, pentru ca ne este impotriva firea noastra pacatoasa. Numai Dumnezeu ne poate schimba inima si ne poate darui una care il poate ridica pe om la nivelul Legii lui Dumnezeu. Numai prin lucrarea de innoire facuta de Duhul Sfint putem ajunge sa dorim sa facem voia lui Dumnezeu, nu de frica pedepsei sau din obligatie, ci dintr-o pornire sincera a inimii.
“Legea, care este duhovniceasca” nu poate fi implinita decit de un om facut “duhovnicesc” prin lucrarea de innoire a Duhului. Acolo unde Duhul Sfint inca nu a intrat, ramine in continuare pacatul, ramine impotrivirea tacita fata de Lege si dusmania fata de prevederile ei. Aceasta se intimpla cu toate ca, mintal, noi recunoastem ca voia lui Dumnezeu este buna, dreapta si sfinta.
Cautati sa va familiarizati cu felul acesta de gindire al lui Pavel si veti ajunge sa va dati singuri seama ca “facind faptele Legii” si “implinirea Legii” sint doua lucruri cit se poate de deosebite. Faptele Legii sint insumarea a tot ceea ce face cineva din dorinta sincera de a respecta perceptele divine prin stradaniile puterilor proprii. Oricit de sincere sint insa aceste stradanii, ele sint insotite mereu de o stare de inversunare a inimii si de o constringere a pornirilor launtrice, care fac in ultima instanta faptele exterioare tot una cu ipocrizia, golindu-le de orice valoare. Aceasta este cauza care-l face pe Pavel sa scrie in Romani 3:20:
“Caci nimeni nu va fi socotit neprihanit inaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunostinta deplina a pacatului”.
Cit de caraghiosi sint unii care-i invata pe cei din Biserici “sa se pregateasca sa primeasca harul facind faptele necesare”! Cum ar putea un om sa se pregateasca facind faptele, atita timp cit inima i se impotriveste si-l umple de fiere amara? Cum s-ar putea ca o astfel de “fapta” facuta din obligatie sau constringere a inimii sa fie placuta inaintea lui Dumnezeu?
Pe de alta parte, a implini Legea inseamna a face faptele ei din dragoste, cu o inima voioasa si binevoitoare, fara a simti presiunea necesitatii sau apasarea constringerii. Aceasta atitudine voioasa si binevoitoare a inimii este produsul lucrarii Duhului Sfint in launtrul celui mintuit:
“…pentru ca dragostea lui Dumnezeu a fost turnata in inimile noastre prin Duhul Sfint, care ne-a fost dat” (5:5).
Dar Duhul Sfint nu este dat decit “prin”, “in urma” si “ca rezultat” al credintei mintuitoare in Domnul Isus Cristos. Aceasta este ceea ce spune Pavel in introducerea sa:
“Pavel… pus deoparte sa vesteasca Evanghelia lui Dumnezeu, pe care o fagaduise mai inainte prin proorocii Sai in Sfintele Scripturi.
“Ea priveste pe Fiul Sau, nascut din saminta lui David, in ce priveste trupul, iar in ce priveste duhul sfinteniei dovedit cu putere ca este Fiul lui Dumnezeu, prin invierea mortilor; adica pe Isus Cristos, Domnul nostru, prin care am primit harul…” (Romani 1:1-5).
Schimbarea inimii se face prin lucrarea Duhului, care la rindul Sau nu este dat decit ca rezultat al credintei. Putem spune asadar fara nici o ezitare ca singurele fapte bune sint cele care sint o consecinta a credintei. Numai “neprihanirea care se capata prin credinta” poate implini Legea, caci numai din meritul cistigat de Cristos primim in dar lucrarea Duhului care ne transforma inima facind-o sa-i placa lucrurile cerute de Dumnezeu.
Aceasta este de altfel si definitia harului, care nu este un fel de certificat pentru libertatea de a face tot ceea ce ne pofteste inima pacatoasa. Harul este dorinta si puterea pe care ne-o daruieste Dumnezeu pentru a-l implini voia Sa sfinta.
Credinta nu desfinteaza faptele Legii, ci le face accesibile celui mintuit:
“Deci, prin credinta desfintam noi Legea? Nicidecum. Dimpotriva, noi intarim Legea” (Rom. 3:31).
“Pacatul” este un alt termen care trebuie explicat. in Sfinta Scriptura, pacatul nu este numai savarsirea faptelor care incalca prevederile Legii, ci denumeste un intreg complex de sentimente si atitudini ale inimii care ne indemna sa calcam Legea.
Dumnezeu nu se opreste la aparente, ci pune degetul direct pe rana atunci cind “nu se uita la ce izbeste ochiul, ci priveste la inima”. inainte de a deveni fapte, pacatele noastre erau ascunse in cutele infinit de sensibile ale inimii:
“Dar ce iese din gura, vine din inima, si aceea spurca pe om. Caci din inima ies gindurile rele, uciderile, preacurciile, curviile, furtisagurile, marturiile mincinoase, hulele. Iata lucrurile care spurca pe om” (Matei 15:17-20).
Prin urmare, credinta este singura noastra cale spre neprihanire, caci credinta ne aduce in inima lucrarea Duhului Sfint.
in Ioan 16:8-9, Domnul Isus spune ca singurul pacat care nu li se va ierta oamenilor este necredinta:
“Cind va veni El (Duhul Sfint) va dovedi lumea vinovata in ce priveste pacatul, neprihanirea si judecata.
in ce priveste pacatul: fiindca ei nu cred in Mine”.
Cel ce crede are deschisa calea spre neprihanirea pornita dintr-o inima spalata de singele Domnului Isus si innoita de lucrarea transformatoare a Duhului. Dintr-o astfel de inima vor curge apoi “riuri de apa vie, cum zice Scriptura” (Ioan 7:38).
inainte de a exista fapte bune sau rele, exista o inima stapinita de credinta sau de necredinta Inima firii pamintesti este radacina tuturor relelor. Ea este”capul sarpelui” despre care vorbeste Scriptura si despre care i-a fost promis lui Adam ca va fi zdrobit sub picioarele semintei lui (Gen 3-15)”
CUPRINSUL CARTII
EPISTOLA CATRE ROMANI - “Neprihanirea data-n dar”
INTRODUCERE (1:1-17)
1. Neprihanirea lui Dumnezeu este ceea ce ne trebuie
l:18-1:32 Omenirea L-a parasit pe Dumnezeu si a pierdut neprihanirea.
2:1-2:16 neamurile, fara Lege, sint vinovate.
2:17-3:8 iudeii, sub Lege, sint si ei vinovati.
3:9-3:20 Rezultatul: Vinovatia intregii omeniri.
2. Neprihanirea lui Dumnezeu ne este daruita
3:21 Nu prin tinerea Legii.
3:22, 23 Prin credinta (calea).
3:24 Din harul divin acordat (izvorul).
3:24, 25 in urma mortii lui Cristos (prilejul).
3:26-31 Fara plata pentru neamuri, ca si pentru evrei (scopul).
4:1-25 Exemplificata in Avraam si in David (exemplele).
5:1-11 Are ca urmare mari binecuvintari (rezultatul).
5:12-21 Rezumatul: Mintuirea este oferita intregii omenirii.
3. Neprihanirea lui Dumnezeu este realizata in noi
6:1-13 Noi am murit fata de pacat si traim pentru Dumnezeu.
6:14-7:25 Noi am murit fata de Lege si traim sub har.
8:1-13 Noi am murit fata de fire si traim prin Duhul.
4. Neprihanirea lui Dumnezeu ne este asigurata
8:14-25 Sintem fii si ne asteapta slava.
8:26-27 Mijlocirea Duhului
8:28-34 Scopul etern al Tatalui
8:35-39 Dragostea statornica a Fiului.
5. Neprihanirea lui Dumnezeu este la lucru pentru noi
Cap.9 Israelul a fost ales in trecut.
Cap. 10 Israelul este indepartat in prezent.
Cap.11 Israelul va fi restaurat in viitor.
6. Neprihanirea lui Dumnezeu este aratata prin noi
Cap.12, 13 in cadrul activitatilor spirituale, sociale si cetatenesti.
Cap.14-16 in cadrul partasiei si slujirii noastre crestine.
Trebuie sa va identificati pentru a scrie un comentariu.